Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă istoricul e bine să fie sau nu subiectiv atunci când își realizează opera istorică valoroasă, raportându-te atât la informațiile din fragmentul „În căutarea adevărului nostru se spune de obicei că trebuie să fii obiectiv. Nici cuvântul acesta nu-mi place: dacă cercetaţi în dicţionare, veţi afla că „obiectiv" este „ceea ce se află în afara conştiinţei", deci, logic, nu se poate aplica decât studiului obiectelor, lucrurilor, materiei inerte. Or, istoricul are de-a face întâi de toate cu oameni — indivizi sau colectivităţi, deci subiecte nu obiecte, iar pentru a înţelege aceste subiecte trebuie să fie şi el subiectiv. El se va strădui din răsputeri să-şi însuşească rând pe rând mentalităţi şi păreri diferite sau chiar contradictorii (individuale, naţionale, religioase, doctrinare etc.). Imparţialitatea lui nu poate decurge decât dintr-o succesiune — cât mai cinstită cu putinţă — de parţialităţi. Dacă procedăm astfel, nu vom mai putea urmări în descrierea şi explicarea trecutului un scop pretins „naţional", şi în numele acestui fals patriotism să tăinuim unele fapte sau să măsluim altele, sub cuvânt că trebuie să răspundem unor falsificări ale vecinilor noştri unguri sau bulgari sau greci sau ruşi sau ale altora. Nu se răspunde unei minciuni cu altă minciună. Singurul răspuns valabil este o totală cinste intelectuală. Numai astfel ne vom impune ştiinţei internaţionale şi ne vom putea lua locul ce ni se cuvine în Europa şi în lume. ” preluat din „O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri” de Neagu Djuvara, cât și la experiența personală sau culturală.