Nici nu se oprise trenul, că Olguța și sărise iute de pe scară, [...] cum sărea și dimineața din pat pe covoraș. - Vai, Olguța! vrei să mă îmbolnăvești? ţipă doamna Deleanu, alergând spre ea. [...] În urma Olguței se coborâră bagajele, [...] apoi domnul Deleanu [...]; după el, cu mișcări liniștite și ochi mari [...], privind și respirând vacanța, Monica. - Îți pare bine că ai venit la noi, Monica? o întâmpină doamna Deleanu, luând-o în brațe [...]. Da. Pălăria de pai, cu boruri rotunde și panglică neagră, [...] îi alunecă pe spate, atârnându-i de gât. Doamna Deleanu surâse părului descoperit: era auriu [...]. - Pfuuu! izbucni Olguța, dând cu ochii de Dănuţ. Şopti ceva la urechea Monicăi. - Pfuuu! pufniră amândouă. Deşteptat din posomorală și uitare, Dănuț o măsură pieziș pe sora lui. [.…..] Între timp, doamna Deleanu se urcase în trăsură. - Bine, da' cu mine nu vine nimeni? - Eu, tante Alice, se oferi Monica. [...] Picioarele Monicăi nu ajungeau până la podeaua trăsurii; atârnau. Totuși, nu și le legăna. [...] și mâinile Monicăi pluteau liniștite pe genunchii împreunați. Numai vârfurile degetelor se ridicau uneori... și iar se lăsau, și iar tresăreau de emoție ... [...] Monica avea abia zece ani și purtase de trei ori haina de doliu, pe care copilăria ei o îmbrăcase acum pentru ultima oară, fiindcă de
va rog ajutor că trb sa pun verbele de text cu moduri si timpuri​