CITITORUL DIN PESTERA -fragmente- de Rui Zink Mă trezesc într-o peşteră imensă, din bolta căreia picură şiruri de stalactite, preschimbate în mătănii de ceară, în care se reflectă lumina lunii, pesemne plină. Peştera, sau grota, pare o catedrală preistorică. Totuşi, remarc cu groază, pe jos se află ceva foarte diferit de ceea ce ar fi de aşteptat intr-un sanctuar: sute, poate mii de oseminte. Tibii, clavicule, hârci. O mare de oase. Şi cărţi. Cărți, cărți, cărți. Oase şi cărți, cărţi şi oase, cărţi şi iar cărţi, răspândite pretutindeni. O macabră maree a depozitat acolo rămăşiţele pământeşti a sute de oameni, precum încărcătura revărsată a unui petrolier, dacă, în loc de aur negru, ar fi transportat cărți. Unul dintre pereţii peşterii are o enormă cocoasă, o stâncă neagră, proeminentă. Deodată, stânca se mişcă. [...] Nu, nu e o stâncă. E... e o siluetă. O siluetă nemăsurată. lar silueta se înclină în direcția mea. Nici nu ştiu cum, dar imi adun suficient curaj ca să strig, acum, de-adevăratelea: -Aaaaaaaaaaaaaah! analiza a 10 verbe din text și precizați funcția sintactică pentru 5 adjective .​