Trenul se pune în mișcare în scârțâit de roți, zguduindu-se şi scrâșnind straşnic, grămăjoara de haine se face nevăzută, iar noi ne îndreptăm spre Londra, mişcându-ne usor, în ritmul susținut al unui alergător de cursă lungă. Cineva, în scaunul de alături, oftează neputincios; trenul de mică viteză de la Ashbury la Euston, cu plecare la ora 8:04, poate pune la încercare până și răbdarea unui navetist veteran. Călătoria ar trebui să dureze cam 54 de minute, dar rar se întâmplă așa: porțiunea aceasta de sine e veche de când lumea, prost întreținută, în multe locuri fără semnalizare corespunzătoare și presărată cu șantiere nesfârșite. Îmi sprijin capul de fereastră și privesc casele care trec, în succesiune rapidă, pe lângă mine, ca într-o secvență de film trasă cu camera în mișcare; ceilalți nu le văd așa cum le văd eu; nici măcar proprietarii lor nu cred că le văd din această perspectivă. Trenul înaintează, clătinându-se, legănându-se în curbă, încetinind în apropierea unui semafor roşu. Încerc să nu-mi ridic privirea, încerc să citesc ziarul gratuit pe care mi l-a Entins cineva în drum spre gară, dar cuvintele se înceţoşează şi nimic nu-mi trezește (Paula Hawkins, Fata din tren) nteresul. Subliniază toate circumstanțialele de mod prezente în text.
