Poemul Luceafarul a apărut în 1883, în Almanahul Societății Academice SocialLiterare România Jună din Viena, fiind apoi reprodus în revista Convorbiri literare. Poemul este inspirat din basmul românesc Fata în grădina de aur, cules de germanul Richard Kunisch. Basmul cuprindea povestea unei frumoase fete de împărat izolată de tatăl ei într-un castel, de care se îndrăgostește un zmeu. Fata însă se sperie de nemurirea zmeului și-l respinge. Zmeul merge la Demiurg, dorește să fie dezlegat de nemurire, dar este refuzat. Întors pe pământ, zmeul o vede pe fată, care între timp se îndrăgostise de un pământean, un fecior de împărat, cu care fugise în lume. Furios, zmeul se răzbună pe ei si îi desparte prin vicleșug. Peste fată el prăvălește o stâncă, iar pe feciorul de împărat îl lasă să moară in Valea Amintirii. Eminescu valorifică inițial acest basm în perioada studiilor berlineze, într-un poem intitulat tot Fata în grădina de aur, dar modifică finalul. Răzbunarea nu i se pare potrivită cu superioritatea ființei nemuritoare, asa că zemul din poemul lui Eminescu rostește cu amărăciune către cei doi pământeni; ,,Fiți fericiți—cu glasu-i stins a spus –/ Atât de fericiți,cât viața toată / Un chin s-aveți—de-a nu muri deodată”. Între 1880 si 1883, poemul este prelucrat în cinci variante succesive, schema epică devenind pretextul alegoric al meditației romantice. Alături de sursele folclorice ale poemului (basmele prelucrate; Fata-n gradina de aur, Miron si frumoasa fara corp si mitul zburătorului), poetul valorifică surse mitologice și izvoare filozofice (antinomiile dintre geniu si omul comun, din filozofia lui Arthur Schopenhauer). Poemul romantic Luceafărul de Mihai Eminescu este o alegorie pe tema geniului, dar si o meditație asupra condiției umane duale ( omul supus unui destin pe care tinde sa îl depășească)





am nevoie urgent de rezumat!!!​