Câinele, trist si jalnic, mergea pe o cărare.
După îndestul umblet, iată că-l întâlneste
Un măgar, si-l opreste:
„Unde te duci? îi zise,
Ce rău !i s-a-ntâmplat? Stii, parcă te-a plouat,
Asa stai de mâhnit.”
— „Dar, sunt nemul!umit.
La împăratul Leu în slujbă m-am aflat:
Însă purtarea lui,
De e slobod s-o spui,
M-a silit în sfârsit să fug, să-l părăsesc,
Acum cat alt stăpân; bun, unde să-l găsesc?”
— „Numai d-atât te plângi? măgarul întrebă;
Stăpânul l-ai găsit, îl vezi, de fa!ă stă.
Vino numaidecât la mine să te bagi:
Eu î!i făgăduiesc
Nu rău să te hrănesc;
Nimic n-o să lucrezi, nici grijă n-o să [ai].”
La propunerea sa, câinele i-a răspuns:
„Ascultă-mă să-!i spui: e rău a fi supus
La oricare tiran; dar slugă la măgar
E mai umilitor, si încă mai amar.”
