Un fulg de nea coboară lin spre pământ. Era doar unul singur, desprins
dintr-un nor alburiu. La început, fulguțul a fost cuprins de frică, dearece
era singur. Dar nu după mult timp el zări o pasăre care zbura spre
țările calde, iar acum teama îi dispăru...
Pasărea, zărindu-l, deveni speriată, pentru că -și dădea bine seama
că a întârziat, iar acum venea iarna friguroasă.
Fulgul continua să cadă spre pământ, unde nimeri peste o mulțime de firișoare de praf, care pluteau de jos în sus, triste și murdare.
Când era aproape să -și termine plutirea, fulguțul de nea se trezi în
norul de gaze al unui eșapament de mașină, care gonea pe șosea,
Acolo nu era deloc bine, așa că fulgul începu să tușească, simțind
că ar pute să dispară, topindu-se. Dar o pală de vânt jucăuș îl prinse
miraculos și salvator, ridicându-l în aereul rece.
Acum micuțul fulg părea că dansează, așa că o fetiță, care-l zărise,
începu să alerge strigând încântată : "Ningeee...!"
Fetița prinse fulgul în palmă, iar aici era cald și era bine.
O toropeală plăcută puse stăpânire pe micul fulg, care părea acum
și mai mic... Dar, deodată, vântul zburdalnic îl zmulse grăbit
din palma fetiței, purtându-l prin aer în pirutete grațioase.
Sus, pe cer, norul alburiu se făcuse mai mare și era albăstrui.
Pe neașteptate din nor se desprinseră alți fulguți de nea, mulți,
tot mai mulți. Fetița îi privea, nereușind să-i numere. Fulguții
moi și drăgălași coborau tăcuți. Fetița privea și era fericită!
