Răspuns:
În fiecare zi, oamenii se uită spre cer cu teama ca o ploaie să nu-i prindă cumva fără umbrelă. În urmă cu 74 de ani, oamenii se uitau cu inima strânsă spre cerul care arunca rachete și bombe. Povești care par ale unui „demult”, dar care sunt departe doar cu șapte decenii de noi. Iar păstrătorii acestor istorii judecă cu alți ochi ceea ce la televiziuni e scris pe burtieră galbenă, cu titlul de tragedie. Pe ce burtiere să încapă necazul evacuării din propria casă, cu pușca în spate, cum s-a întâmplat cu comunități întregi din Moldova, împinse de linia sângerândă a frontului, când nu știai dacă aveai ce mânca sau dacă n-o să te faci una cu pământul din furia unei mine de pe câmpul unde erai cu oile la păscut? Martorii celui De-al Doilea Război Mondial sunt bunicii cuiva și poveștile lor sunt învățături pentru o viață. Învățături parcă și mai potrivite în an de Centenar.
