Deschid cu teamă ușa cămării de-altădată Cu cheia ruginie a raiului oprit, Trezind în taina mare a poamelor, smerit, Mireasma, și răcoarea, și umbra lor uitată.
Mă prinde amintirea în vânătul ei fum, Prin care cresc pe poliți și rafturi, ca pe ruguri, Arzând în umbră, piersici de jar, și-albaștri struguri Și pere de-aur roșu cu flăcări de parfum.
Şovăitor ca robul, ce calcă o comoară Din basmul cu o mie şi-una de nopți, mă-nchin: Văd pepeni verzi - smaragde cu miezul de rubin Şi tămâioşii galbeni ca soarele de vară.
Se-aprind fantasmagoric caise și gutui: Trandafirii lampioane şi lămpi de aur verde... Dar părăsind cămara ce minţile îmi pierde, Tot rodul vrăjitoarei cu lacăt îl încui.
Vă mulțumim că ați vizitat site-ul nostru dedicat Limba română. Sperăm că informațiile oferite v-au fost de ajutor. Dacă aveți întrebări sau nevoie de asistență suplimentară, nu ezitați să ne contactați. Ne vedem curând și nu uitați să ne adăugați la marcaje!
