Gheorghiță îmi arătă: - Aici e cuibul. Priveam cu inima ticăind. Ce minune! Cuibul mic era zidit cu paie și crenguțe. Era căptușit cu puf fin, ca un culcus de vată Acolo erau patru ouă albastre, cât patru bomboane. Am vrut să le ating. Gheorghiță m-a oprit: Lasă-le, te rog! Venim peste două-trei săptămâni, să vedem puii. Am plecat. Pasărea s-a așezat în cuib ca să le clocească. Povestim acest fragment.
Vă mulțumim că ați vizitat site-ul nostru dedicat Limba română. Sperăm că informațiile oferite v-au fost de ajutor. Dacă aveți întrebări sau nevoie de asistență suplimentară, nu ezitați să ne contactați. Ne vedem curând și nu uitați să ne adăugați la marcaje!
