Maria se panica. Se vedea prin ochii albaștrii teama, încăperea mica și întunecoasă in care eram.
Deodată se auzea un tunet puternic, care agita mobila întunecoasă din camera. Atunci Maria a zis:
-Îmi e frica! zise ea cu lacrimi in ochi.
-Nu ai de ce! încercam eu sa o calmez.
Totodata, si mie, mama ei, îmi era frica, deoarece încă din vremurile îndepărtate se spunea ca tunetul apare după descărcarea unui fulger.
Am încercat să fugim intr-o încăpere cu mai putina mobila. Prin întunericul cețos, am văzut un coridor lărgit si ne-am așezat amândouă pe un scaun mic. Am rămas acolo pana la finalizarea furtunei.
