încă aced într Salcâmi în floare după Ion Agarbiceanu Toţi copacii din grădină se împodobeau cu flori albe sau trandafirii. Numai salcâmii înălțau brațele negre în văzduh şi își scuturau păstăile uscate care nu căzuseră peste iarnă. Petrişor şi Ancuța se uitau îngrijorați la bunica: - Se vede că salcâmii s-au uscat în iarna asta... - Uituci mai sunteţi! Salcâmii înfrunzesc mai târziu! Aţi uitat din anul trecut? - De ce, bunico? întrebă copila. - Pentru că rădăcinile lor pătrund mai adânc în pământ şi până să răzbată căldura soarelui la ele trebuie mai multă vreme. În fiecare dimineaţă, copiii se apropiau de salcâmi. Când vedeau întâii muguri şi întâiele frunzuliţe, dădeau buzna în casă cu chiote de bucurie ca să spună vestea cea mare: - Înverzesc, bunico! – Dacă înverzesc, vor şi înflori la vremea lor, le explică bătrâna. Lângă gardul deasupra căruia străjuiesc salcâmii este o laviţă. Petrişor şi Ancuţa şed aici de îndată ce înfloresc primii ciorchini albi care atârnă ca nişte struguri. Cei mai mulţi sunt încă verzi şi puține albine zboară printre crengile salcâmilor. Dar din zi în zi dau în floare tot mai mulţi struguri albi... Într-o dimineaţă însorită, Petrişor şi Ancuța nu se mai auzeau unul pe altul de zumzetul albinelor. Toate florile erau bătucite de ele! Cântecul lor şi aroma dulce a florilor îi îmbătau pe cei doi copii, a pătrunzând în ei ca o băutură ameţitoare. Cu crengile plecate de greutatea ciorchinilor, salcâmii păreau nişte candelabre uriaşe cu atâtea lumini câți struguri albi aveau. Zumzetul muştelor de aur.
