Toamna din vis
Peste câmpia îmbrăcată-n galben pal,
din ceața neumblatelor tărâmuri ale cerului,
cad râuri de brumă, înfiorând, rând pe rând,
firele de iarbă, pâlcurile de măceși, scaieții supli
și, deopotrivă, măruntele pălămide.
E toamnă !
Toamnă imprecisă. pe alocuri tăcută, tot mai tăcută...,
prinsă mereu în amintirile altor toamne.
Lumina soarelui coboară încet, cu discreție,
peste strugurii copți.
Iar printre nopți, odată cu tăcerea, cerul
plânge-nfundat, strecurând timid,
vise demult uitate, regrete umede, suspine lungi...
