Poezia "Încă o zi" scrisă de Grigore Alexandrescu impresionează prin forța lirismului, care susține tema trecerii ireversibile a timpului. Discursul este atât unul confesiv, cât și unul adresat, caracter dobândit prin prezența mărcilor subiectivității eului liric - verbe și structuri pronominale la persoanele I și a II-a ("tine", "simț", "te privesc", "mea", "am pierdut", "te văd", etc).
Sentimentele transmise sunt de profundă nostalgie, regret, suferință pricinuită de finalitatea poveștii de iubire și dorul resimțit pentru persoana iubită, așa cum reiese din versurile "Nici tinerețea, nici scumpa-ți sărutare,/Nu pot ele să schimbe ce soarta a voit."
Textul poetic este dominat de expresivitate, la nivel stilistic mesajul fiind susținut de procedee artistice sugestive, precum repetițiile structurilor "o zi", "Încă" și "departe", care alături de punctele de suspensie creează impresia dilatării timpului, din care reiese încercarea eului de a se agăța de frânturi de amintiri pentru a rămâne cât mai aproape de persoana dragă.
Primele două versuri ale ultimei strofe exprimă direct efortul eului de a accepta pierderea și de a se resemna, lăsând în urmă acest capitol, măcinat încă de durere.
Ultimele două versuri evidențiază tema timpului și condiția efemeră a ființei umane, motivul stelei, element cosmic aflat la ani lumină distanță de Pământ, reprezentând planul trecutului în care eul liric încă este captiv din punct de vedere sentimental, mult îndepărtat față de prezent.
Întregul mesaj poetic, consolidat prin mijloacele artistice menționate, are capacitatea de a transmite cititorului încărcătura afectivă profund îndurerată a eului liric.
